Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nimic. Făcându-se ziuă, vulpea ieși la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă pentru a găsi ceva de mâncare.
Șezând ea așa, numai iacă că îi vine miros de pește pe la nări. Atunci ridică capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi.
— Bun! gândi vulpea. Iacă hrana ce-o așteptam.
Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă.